15 copii, alături de Asociația Casa pentru Cultură Vârvoru de Sus, au documentat obiceiurile din șapte sate prin metoda Photovoice pentru a pune în valoare resursele comunității.

Le ajut pe fete cât pot. Le-am făcut niște bluze ca să aibă la fel. Am mers cu fetele când au avut deplasări. S-au organizat activități în care au fost îmbrăcate în costume naționale. De ani de zile nu s-a mai făcut așa ceva la noi în comună, să se mai îmbrace oamenii în ii.

Activitățile din proiect au fost nemaipomenite. La Criva au văzut un domn care potcovește caii. Oamenii sunt foarte bătrâini, tinerii nu se mai ocupă de așa ceva.

Avem în zonă biserici foarte vechi, majoritatea copiilor ar trebui să meargă să le vadă. Avem una din secolul XVI în Ciutura. La Vârvor avem una din 1872, biserica veche.

Trebuie să meargă să facă lucruri frumoase la vârsta asta, să vadă și alții ce pot face aici. Eu mă implic cu cea mai mare plăcere. Tot timpul voi fi alături de ele.

Ca schimbări, plimbatul cu căruța a fost ceva deosebit. Nu s-a mai făcut așa ceva de foarte mult timp. Oamenii din comunitate au venit la eveniment, dar în schimb a fost vreme urâtă. Au dat niște stropi de ploaie.

Fetele au acum cultură generală, apreciază lucruri. Înainte le era rușine să poarte ii. Acum dacă pleacă undeva la o petrecere, poartă ie.

Părinții mai puțin s-au implicat. Dintre toți, am fost singură, nu știu de ce nu s-au implicat.

Un părinte nu poate să-și educe copilul acasă sau să facă doar anumite lucruri cu el până nu se duce undeva să vadă lucruri, să comunice. Sunt niște fetițe foarte dezghețate. Înainte erau timide, nu învățau. Mă uit la ele și parcă sunt altfel. Știu să vorbească, sunt alte fetițe.

E importană educația copiilor ca să se descurce în viață, să meargă mai departe. Generațiile noastre nu au avut posibilitatea pentru așa ceva. Acum e altceva. Parcă simți bucuria când le vezi pe fetele acestea.

Sunt foarte fericită când le văd așa. Parcă uiți de tot când le vezi. Le-aș recomanda tututor să învețe, să facă ceva pentru ei, să aibă un radio, să citească, să facă jocuri populare.

Tinerii singuri nu pot. Să se mai facă proiecte care să îi învețe, să îi educe ca să se descurce.

Nicoleta Vasile, mamă voluntară