“Într-un exercițiu de acum câțiva ani, am primit întrebarea: ce ai vrea să rămână în urma ta, cum să își amintească ceilalți de tine? Cred că cel mai important este să știi să fii OM, să plantezi fapte bune pentru că acestea, făcute cu suflet, ți se întorc.

Când lucram în sectorul public, mi s-a spus că aș avea ochelari de ongistă pentru că, anterior, lucrasem într-un ONG. Eu l-am luat ca pe un compliment, deși nu cred că era intenționat să fie unul. Acum, cei din sectorul public sau ONG mi-ar spune că sunt corporatistă. Dar, și cu bune și cu rele, astfel de etichete nu definesc omul. Nu jobul, vârsta sau locul în care te-ai născut te definește, ci lucrurile pe care le faci în viața de zi cu zi. Un gest, poate mărunt pentru tine, poate schimba viața unui om.

A existat mereu o implicare a mea în filantropie, dar nu a fost un proces constant. Probabil că anul petrecut în SUA (2010-2011), cu o bursă Hubert Humphrey a Departamentului de Stat, m-a adus mai aproape de societatea americană și de modul lor de a face lucrurile.

După ce m-am întors din SUA, am schimbat jobul și am trecut din mediul public în cel privat. În România, există o neîncredere cronică între oameni, dar și între sectoare, adversitățile și confruntările nu permit ca un dialog real să aibă loc, acesta putând fi primul pas spre rezolvarea neîncrederii. Dacă nu cunoști, pui etichete și împarți lumea în două: în general, în Buni și Răi, sau Eu și Tu/ Noi și Ei. Dacă facem un gest de susținere, dar nu cunoaștem bine cauza sau beneficiarii, ne întrebăm: Oare ajunge să schimbe ceva în bine? sau Oare banii mei ajung acolo?!

Cercul Donatorilor îi aduce pe beneficiari în față

La Cercul Donatorilor organizat de Fundația PACT, am simțit că am găsit ce căutam. Dorința mea de a mă implica mai mult și-a găsit atunci momentul și oportunitatea. Conceptul de Cerc al Donatorilor îi aduce pe beneficiari în faţă, ei îşi prezintă proiectele, au susținători, iar tu vezi cine sunt cei cărora le dai banii. Iar peste câteva luni, afli ce s-a întâmplat cu donația și vei putea vedea dacă schimbarea a avut loc.

Am fost unul dintre susținătorii celor trei proiecte prezentate la a doua ediție, mi-am mobilizat prietenii și am încercat să îi conving pe cei din sală să doneze și ei. Implicarea și efortul sunt mici în comparație cu satisfacția pe care o ai după eveniment, iar donația, indiferent de valoare, are un impact mai mare decât te aștepți. Pentru că nu e vorba numai despre bani.

La final, doamna Gabriela Păduraru, din Grupul de Inițiativă Piatra Olt, mi-a spus un lucru care m-a impresionat. Când a văzut că se umple sala, mai ales cu oameni de aproximativ 30 de ani, s-a întrebat: au tinerii aceștia de unde să dea, pot ei să ne susţină? Probabil că, în mintea ei, așa cum este în mintea multora, poți face filantropie numai dacă ai ajuns la o anumită vârstă și la un anumit statut social. La final, era uimită de rezultat, dar mai ales de ceea ce se întâmplase.

Reacția ei mi-a amintit de un moment din 2005, pe când lucram la Administrația Prezidențială. În acel an au fost inundații mari în Vrancea. La câteva zile, am vizitat zona împreună cu un consilier de stat. Ești acolo, iar dezastrul se vede altfel decât la televizor, aproape te lăsa fără reacție. Președinția a primit o solicitare de la Salvați Copiii, care își propunea să organizeze tabere și să ofere consiliere psihologică pentru copiii din zonele afectate. Acțiunea s-a desfășurat sub patronajul președintelui, copiii au fost duși cu un autocar special la munte și la mare. Când au coborât din autocar lângă Castelului Peleș unde erau cazați, unul dintre ei s-a mirat: “Vai, și noi o să stăm aici, la castelul ăsta așa de mare și frumos?!”

Întotdeauna m-a impresionat expresia de uimire pe fața unei persoane când obține ceva neașteptat. E o bucurie pe care o trăim toţi atunci când ni se împlinește un vis. Și la doamna Gabriela am văzut o astfel de reacție, însă probabil, una dublată și de schimbarea percepției. De acum, va avea încredere și în cei mai tineri de la care nu se aștepta primească o astfel de susținere.

Am o admirație profundă pentru ce fac oamenii din comunitățile pe care le susțin prin intermediul Fundației PACT. Mi se pare extraordinar că ei construiesc proiecte, că vor să schimbe ceva și nu așteaptă acest lucru de la alții sau de la autorități. Noi trăim într-un oraş agitat şi trecem pe lângă multe lucruri care ne revoltă, dar nu avem timp şi energie să facem ceva. Pe când ei, deşi nu au resursele, informaţiile și oportunitățile pe care le avem noi, vor să se implice şi pornesc pe cont propriu. Cu puțin, reușesc să facă multe. Dar au nevoie nu numai de susținere financiară, ci și de una morală, să nu fie singuri și să le dăm încredere că vor reuși. Merită susținuți, iar noi avem multe de învățat de la ei.

Întotdeauna, când e vorba despre mine, îmi este greu să îmi pledez cauza. Nu îmi vine natural și nu îmi face plăcere să mă duc într-o camera cu străini și să cer ajutorul. Dar când este vorba despre cauzele altora, trec peste propria stânjeneală. De obicei, se spune că îți folosești abilitățile pentru a-i ajuta pe alții. La mine, cred că e invers: ajutându-i pe alții, învăț și cum să mă ajut pe mine.”