Oana activează în sectorul ONG din 1996. A lucrat la Asociația Pro Democrația, apoi la National Democratic Institute for International Affairs. Acum este Director la Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe. La CeRe, Oana lucrează cu instituții publice și organizații neguvernamentale în programe de asistență pe advocacy și participare publică. Pe lângă activitatea de zi cu zi la CeRe, Oana a lucrat ca trainer și consultant pentru multe alte organizații – Alianța Civică a Romilor din România, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Centrul de Resurse Juridice, Asociația pentru Educație și Dezvoltare Comunitară din Tigănești și, desigur, Fundația PACT. Face parte din echipa programului Învățare. Participare Încredere din anul 2003. În cadrul programului a oferit asistență și consultanță organizațiilor beneficiare pe teme ca planificare participativă, management de proiect, dezvoltare organizațională, etc.