Cristina Tătaru lucrează ca facilitator al Fundaţiei PACT de aproape cinci ani şi este mereu plină de energie când vine vorba de lucrul în şi pentru comunitate. Cu ochii albaştri care îi strălucesc de fiecare dată când ne povesteşte despre oamenii pe care i-a întâlnit şi cum contribuie la schimbare, Cristina a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări despre ce înseamnă dezvoltarea comunitară şi colaborarea cu PACT. De altfel, Cristina este, în momentul de faţă şi oranizator comunitar pentru CeRe.

Noi am ales să ne jucăm împreună cu sensuri şi idei, dincolo de interviul clasic, şi vă invităm să citiţi ce a ieşit:

F.P. Înainte de a trece la întrebările pe care ţi le-am pregătit pentru azi, avem o provocare pentru tine. E vorba de un exerciţiu creativ în care va trebui să ne spui, dacă Fundaţia PACT ar fi o unealtă şi un joc, ce ar fi?

Cristina: Mă gândesc la stropitoare pentru că se potriveşte cu intervenţiile în comunităţi – te duci, sădeşti, şi dacă nu te reîntorci să hrăneşti plantele respective, să le uzi, este riscul mare ca ele să nu înceapă să se dezvolte. Şi le uzi la început, după care îi inveţi şi pe ceilalţi să folosească stropitorile şi o să fii sigur că vor avea grijă şi mai departe.

Iar ca joc, mă gândesc la Alunelul, hora sau Periniţa, sunt jocuri de echipă şi dacă iniţial am avut în minte versurile Alunelului, pentru că este clar un joc de echipă, oamenii se ridică, se aşează în diferite momente, este un joc care îi implică pe ceilalţi. Apoi, m-am gândit că poate Periniţa ar fi mai potrivită pentru că se pot schimba rolurile  – pot fi lideri din comunitate care apar la diferite momente, pot rămâne în mijlocul jocului, dar oricând pot lăsa locul şi altora.

F.P.: Acum, că am înţeles că este vorba despre încredere, echipă, oameni şi puterea lor, vrem să aflăm şi care e perspectiva ta despre tine şi colaborarea cu PACT. Ce te motivează să faci facilitare comunitară pentru Fundaţia PACT? De ce o faci?

Cristina: La mine este destul de simplu. Vezi rezultatele. Şi după ce intri într-o comunitate neatinsă ca reprezentant PACT, cunoşti oameni, care se implică în proiectul PACT şi la final, după 10-12-13 luni, vezi că oamenii au căpătat încredere în ei, vezi că nu se opresc acolo, că au format echipă pe plan local, că problema pe care i-ai ajutat să lucreze împreună s-a rezolvat – satisfacţia este foarte mare. Ca să trecem în concret, când 250 de copii care n-au facut în viaţa lor educaţie fizică afară pentru că nu aveau unde, care îşi murdăreau hăinuţele, acum se întrec şi au echipă de baschet, când vezi bucuria pe feţele lor şi oameni cărora le dau lacrimile prin comunitate, este suficient că ai trecut pe acolo!

Când pleci ca PACT din comunitate, chiar dacă nu te-ai mai întors cu un alt proiect în acea comunitate, relaţia odată construită rămâne şi menirea PACT de a le furniza informaţii în continuare te ajută să rămâi în contact cu oamenii. Aşa afli că au mai făcut lucruri şi au mai rezolvat o problema şi încă o problemă…îţi dai seama că nu ai trecut degeaba pe acolo. Asta e motivaţia principală: vezi rezultate pe chipurile oamenilor, bucuria pe feţele lor. Şi când îţi spun că le-ai dat un imbold să facă lucruri, satisfacţia e foarte mare.

Un alt motiv mai este şi faptul că îmi plac oamenii din mediul rural, mai ales că nu am avut ocazia să îmi petrec vacanţele la bunici sau să am multe conexiuni în mediul rural şi mi se pare mult mai aşezat. Mă atrage foarte tare şi este ca un fel de refugiu, adică, pe lângă treaba de facilitare (ai scop, obiective, ştii pentru ce te duci), te umple comunitatea rurală pe tine, un om născut şi crescut la Bucureşti, care a devenit, poate prea devreme, obosit de viaţa de la oraş.

F.P.: Dar ce implică, de fapt, procesul de dezvoltare comunitară? Ce presupune lucrul cu o comunitate nouă?

Cristina: Am lucrat în trei comunităţi într-un program de dezvoltare comunitară, un proces de lungă durată. A fost o experienţă inedită – mi-am ales cele trei comunităţi pe diverse criterii, după ce am vizitat 4 comune/sate. Abordarea era să ajungi în comunitate, să fii văzut, să fii auzit, să identifici potenţiali lideri în comunitate şi să înţelegi comunitatea respectivă. Eu am lucrat în Giurgiu, deci trebuia să găsesc comunitaţi şi oameni interesaţi să facă lucruri pentru ei şi comunitatea lor. Am încercat, pentru eficienţă, să aflu informaţii de la alte organizaţii din domeniu, care să îmi poată recomanda 2-3 persoane, pentru ca atunci când cobori din rată şi ajungi în centrul localităţii să fii un pic mai eficient şi să ai nişte contacte stabilite.

Am petrecut primele vizite în comunitate încercând să găsesc lideri. Cum ar fi trebuit să fie? Să fie un om căruia să îi pese de ceilalţi, să vrea să facă mai mult, nu numai pentru el, să fie respectat de comunitate, să simtă că aparţine comunităţii. Tu trebuia, apoi, să îi povesteşti ce face PACT şi să intri cu el în proces.

Proces care înseamnă parcurgerea unor paşi, pornind de la identificarea problemelor comunităţii, toate lucrurile întâmplându-se participativ, iar cu ajutorul liderilor să implici cât mai mulţi oameni din comunitate. Am ajuns la momentul în care am găsit 3-4-6 oameni dornici, și curioşi. La început nu aveam exemple concrete din program să le dau oamenilor – te duceai şi le spuneai oamenilor povestea, că voi puteţi să faceţi lucruri, că trebuie sa fie un proces participativ şi ia să vedeţi ce bine o să fie. Noi, PACT, venim aici cu rolul de facilitator. Era important să înţeleagă acest rol. Că tu eşti acolo doar să îi sprijini, să îi ajuţi să identifice problemele, să le prioritizeze, să găsească soluţii şi resurse locale pentru rezolvarea lor etc., dar să înțeleagă ca tu eşti o persoană neutră care nu se va implica în vreo decizie, doar va ghida. Important este, în proces, ca tu să îi ajuţi pe ei (lideri, oameni care vor să facă ceva, dar nu ştiu de unde să înceapă), să lucreze împreună. Practic PACT aduce împreună oameni şi îi face să lucreze ca o echipă, pe termen lung, pentru rezolvarea problemelor comunității lor. Aşadar, o viziune pe termen lung – ai plecat din comunitate, a rămas o echipă (grup informal sau organizaţie) care lucrează în folosul comunităţii.

Este o provocare pentru că oamenii nu au încredere în primă fază şi încearcă la diferite momente, cumva, să te atraga pe tine, ca facilitator, în poveste. Trebuie să ţii cont de capacitatea lor de a prelua metodele tale, apoi te gândeşti care sunt cele mai potrivite metode pentru comunitate și le prezinţi – ai şi harta comunitaţii, chestionare, interviuri, focus-grupuri, iar ei trebuie să aleagă. Apoi, pe parcursul procesului reuşeşti să creezi imaginea adevărată a PACT, care este acolo să te ajute pe tine ca grup, să iei decizia: care dintre metodele respective sunt mai bune pentru tine, cu care te simţi comfortabil, care ajută procesul etc.

F. P. Cum lucrezi, de obicei, de-a lungul procesului cu grupul de iniţiativă? Care sunt cele mai importante aspecte?

Cristina: Este foarte important ca liderii/oamenii din grup să fie deschişi către comunitate, să primească idei şi sugestii de la ceilalţi membri ai comunităţii. Şi este o provocare permanentă. Ideal este ca, la un moment dat, pe parcursul procesului sau după, rolul tău de facilitator comunitar să fie preluat. Asta este şi ceea ce încercăm să facem, să predam uşor rolul către liderii din comunitate. Oamenii au disponibilitate dacă îi inviţi, îi asculţi şi în momentele alea, pur şi simplu, eşti “pe fază”. Fiindcă fiecare are ceva de oferit şi când reuşeşti să treci peste obstacole, deşi nu e uşor, atunci ajungi la rezultate care îţi depăşesc aşteptările.

Noi încercăm să îi capacităm şi pe partea asta, de a fi deschişi către comunitate. Iar oamenii aceștia care îşi dedică timp şi energie, care vor să facă multe lucruri pentru comunitatea lor, sunt supereroi, dar au şi ei momentele lor în care le mai scade energia, mai ales când se lovesc de oameni neîncrezători. Dar când trec prin proces şi au rezultate, îşi dau seama de meritele lor, mai ales dacă şi tu eşti “pe fază” şi îi faci să înţeleagă ce au realizat.

F.P. Tu ai lucrat, de exemplu, în comunitatea din Găujani, Giurgiu. Acolo cum s-au întâmplat lucrurile?

Cristina: Au  fost 7 probleme identificate.  La întâlnirea de prioritizare (alegerea  uneia dintre probleme de către membrii comunităţii, ţinând cont de diferite criterii) membrii comunităţii din Pietrişu – sat al comunei Găujani au fost mai bine reprezentanţi. Ca urmare a acestui lucru, la diferenţă de un vot în cadrul întâlnirii, au ales ca problema care urma să fie rezolvată prin intermediul unui proiect PACT să se finalizeze/soluţioneze cu amenajarea  unui spaţiu/parc de joacă pentru copiii din Pietrişu. Pe locul 2 rămânând asfaltarea terenului de sport din curtea şcolii din Găujani. După întâlnire au urmat discuţii în comunitatea din Găujani. Era o ocazie – venea PACT cu proiectul, iar susţinerea financiară era cam 5000 de lei pentru proiect – de aceea, procesul de prioritizare a făcut valuri în comunitate şi au reevaluat prioritatea, adică a contat foarte mult numărul celor care vor beneficia de parcul de joacă sau de terenul din şcoală. Şi s-a ajuns la negociere, pentru o comunitate să înveţe să negocieze este un lucru foarte important. Adică comunitatea din satul Pietrişu, de romi, care pe bună dreptate îşi doreau câteva jucării pentru copii şi un spaţiu amenajat pentru ei, a acceptat că problema aflată pe locul 2 – terenul de sport – să câştige prioritate şi să se ocupe de aceasta – pentru că de acest teren se bucurau și copiii lor, şi copiii din comunitatea Găujani cu totul. Din nou, a fost un rezultat al procesului, oamenii au negociat şi au conştientizat. Uşor nu a fost, dar au învăţat să gândească în termeni de criterii şi în termeni de “Ce e mai bine pentru întreaga comunitate?”. Iar faptul că după au scris proiectul, s-au mobilizat, au strâns resurse din comunitate încât să finalizeze acest teren, a fost un mare succes. Iar acum 90% dintre problemele identificate la începutul intervenţiei PACT în comunitate au fost rezolvate. Inclusiv primăria a susţinut proiectul şi s-a implicat şi mai departe. A fost un proces în care au fost implicaţi aproximativ 100 de membri ai comunităţii. Ei, ulterior, s-au şi înfiinţat ca organizaţie şi au făcut numeroase alte lucruri pentru comunitate.

F.P. Pentru că ai menţionat implementarea proiectului – cât durează această etapă de obicei?

Cristina: După ce scriu proiectul, au o perioadă de patru luni de implementare. Bineînteles, diferă de la grup la grup. Depinde însă şi de proiect, şi pentru că este primul, iar tu, ca reprezentant PACT, ai şi evaluări de risc pe care le iei în calcul – dar se întâmplă tot felul de lucruri pe care nu le poţi anticipa, nu ştii exact nici de câte resurse ai nevoie în comunitate şi tot aşa – au fost situaţii în care proiectele s-au prelungit.  Ideea este că oamenii învaţă să gândească planificat şi să se gândească pe termen lung. Tu îi pregăteşti pentru etapa de după ce va fi încheiat programul PACT – tu sădeşti, iar după este bine să te duci să mai dai cu o stropitoare din când în când. Dar mereu fundaţia a dat dovadă de adaptabilitate în funcţie de comunitate şi de specificul ei.

Şi este atât de important pe parcursul procesului să vezi momentele reuşitelor, sunt rezultate mici de proces pe care oamenii nu le conştientizează, iar tu trebuie să îi aduci la momentul ăla, în întâlnirile facilitate, încât să îşi dea seama de ele (reuşite).

F.P. Am înţeles cum îi schimbă pe ei procesul, dar pe tine, ca facilitator, cum te influenţează?

Cristina: Numai pentru că i-am cunoscut pe aceşti oamenii şi am bucuria de a lucra încă cu o parte dintre ei, de la fiecare am avut ceva de învăţat – am învăţat să am mai multă răbdare, să îi ascult mai mult, să ma pliez pe aspecte care nu au neapărat legătură directă cu obiectivele mele de facilitare. Ei îmi oferă foarte multe oportunităţi şi ocazii de care trebuie să ţin cont, pentru că mergem mai bine împreună mai departe dacă eu sunt atentă la nevoile lor şi nu vin numai cu povestea mea/a PACT. Dacă le văd mai bine nevoile, pot transmite şi mai departe cam pe unde ar trebui să fim mai atenţi sau ce să schimbăm în funcţie de nevoile lor. Ei au foarte multe de oferit şi multă energie de canalizat.