Asociația Fiii Lupșei a renovat un corp al școlii și a deschis Centrul pentru Tineret Constantin Ghinda în care 100 de tineri învață dansuri tradiționale.
“La refacerea Centrului de Tineret am fost voluntar, toţi am fost voluntari. Am fost puţini de vârsta mea, eu am 56 de ani, sunt mai mulţi tineri.
Ce să vă zic, am fărâmat clădirea, am refăcut structura metalică, am reconstruit şi finisat până a ieşit treaba.
Acum, îmi este drag să vin la ei la centru, să-i ascult, să văd cum fac pregătiri cu dansurile. Îmi place să le pun întrebări de cultură generală, să îi întreb când au citit o carte sau când au scris o scrisoare cuiva. Îi ajut şi cu transportul, cu maşina mea, când au deplasări pentru concursuri de dans.
Cea mai importantă schimbare este că ocupăm timpul acestor tineri. La vârsta lor, eu m aş fi supărat dacă cineva în vârstă mi-ar fi zis “Ia mai lasă barurile!” Dar mie îmi e drag să le zic că nu e bine să meargă acolo, mi-e drag să îi văd la centru şi nu în altă parte.
Înainte de amenajarea centrului, unii se strângeau prin baruri, alţii să joace fotbal. Nu toţi se strâng prin baruri, dar la centru se strâng toţi. Vin mulţi când sunt repetiţii la dansuri şi stau pe margine, e ca la spectacol, le place să se uite. Îşi fac şi ziua acolo, vin în weekenduri. E locul lor, le aparţine.
Cel mai important pentru mine este că sunt în grup, că se adună şi că îşi folosesc timpul într-un un cadru organizat, nu mai pleacă nici cu maşinile în locuri despre care noi nu ştim nimic.
S-a deschis o cale, e altă dinamică, e altceva. Un fel de amintiri din viitor. Îmi aduc aminte ce se va întâmpla peste 30 de ani aici, ştiu şi vă spun acum ce frumos va fi la noi în comunitate. ”
Oprea Mihail, voluntar