De peste 12 ani, Fundația PACT contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Am întâlnit numeroși oameni care cred în schimbare, care au găsit puterea să se implice pentru a-și îndeplini visurile. Pentru că poveștile lor ne inspiră, vom dedica a doua ediție a Galei De la sud la suflet oamenilor care descuie visuri.
Pe 22 martie 2018, de la ora 19.00, “La Teatru. La Călinescu” (Șoseaua Kiseleff 32), vă așteaptăm să îi recunoaștem și să îi răsplătim pe acei oameni care au avut curajul să facă o schimbare în comunitatea lor.
Evenimentul va avea loc în prezența Excelenței sale Ambasadorul Marii Britanii în România, domnul Paul Brummell.
Pentru că suntem învățați de mici să ne ținem visurile încuiate și să nu le lăsăm să iasă în lume, ne-am propus ca la Gala PACT să vorbim despre ele și să le ajutăm să devină realitate.
Hai să descuiem împreună visuri!
Timp de două ore, vom avea momente artistice, o tombolă cu surprize și vom deschide uși în spatele cărora vor fi oameni ale căror povești ne dau încredere că lucrurile se pot schimba în bine. Dacă vrei să afli povești ale comunităților din sudul României și să te alături oamenilor care visează îndrăzneț, te invităm la Gala De la sud la suflet.