Marius a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, dar nu a profesat niciodată în domeniu. A terminat un MBA la Universitatea Birmingham din Marea Britanie și și-a construit cariera în domeniul managementului, atât în mediul public, cât și în cel privat, în care activează în prezent.
“Implicarea în acțiunile Fundației PACT și ale Cercului Donatorilor a venit mai mult din curiozitate. Percepția mea despre mediul non-profit era una în principal negativă deoarece majoritatea ONG-urilor cu care intrasem în contact nu reprezentau interesele beneficiarilor declarați, ci mai mult ale fondatorilor și membrilor. Însă la PACT am întâlnit oameni motivați, care lucrează cu plăcere, având convingerea că prin ceea ce fac provoacă o schimbare în comunitățile în care lucrează.
Cercul Donatorilor este un loc în care vin cu drag, în care pot întâlni oameni care au alte preocupări decât ale mele, de la care am multe de învățat. De asemenea, acțiunile organizate de PACT sunt și un mod plăcut de a-ți petrece timpul și particip mereu cu drag la ele.”