Proiectul zefiR – Împreună pentru puterea de acțiune a fost demarat în mai 2013 pentru a sprijini incluziunea socială a romilor și […]
În ultimii 25 de ani, România a pierdut 2,3 milioane de locuitori. Numai în 2015, au plecat din ţară 184.000 de oameni. Adică populaţia unor oraşe precum Brăila, Arad sau Piteşti. De asemenea, în mediul rural, doar 38% dintre oameni lucrează. Toate acestea din cauza oportunităților scăzute de angajare.
Antreprenoriat. Sprijinim mici antreprenori locali să dezvolte afaceri comunitare/sociale sustenabile care să contribuie la dezvoltarea comunității lor. Oferim finanțări, training pentru realizarea planului de afaceri și a planului de marketing, consultanță privind înființarea afacerii, domeniul acesteia de activitate, dezvoltarea și implementarea planului de afaceri etc.
Educație financiară. Dezvoltăm pentru membrii comunităților în care lucrăm un program de educație pentru incluziune financiară, cu scopul de a forma și consolida abilitățile și cunoștințele acestora în planificare financiară și administrarea propriilor venituri. Astfel, credem că membrii comunităților rurale vor avea o capacitate crescută de a-și rezolva problemele propriei familii legate de felul în care locuiesc sau de acces la serviciile de sănătate și educație ale comunității, iar șansele lor de a-și găsi un loc de muncă stabil vor fi mai mari. În plus, participarea la programul de educație financiară poate fi primul pas pentru viitorii antreprenori din comunități.