Nona Beicu este consultant în comunicare la OMA VISION și este implicată în numeroase activități de voluntariat. Anterior, a ocupat funcţia de Project Manager Corporate Responsibility la Vodafone România, fiind responsabilă de implementarea programului de CSR al companiei, realizat în parteneriat cu ONG-uri de referință.

A absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA și un program de masterat în studii culturale la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii al Universității București. Începând din 2014, Nona este Certified Sustainability and Excellence Practitioner, acreditare oferită de Institute of Environmental Management and Assessment și de Center for Sustainability and Excellence.

“Am decis să susţin Fundaţia Pact în momentul în care i-am cunoscut pe beneficiarii proiectelor. Mi-am dat seama că acești oameni au nevoie, în primul rând, de încurajare și de suport pentru a schimba lumea în care trăiesc, iar echipa PACT îi ajută în mod real. Mă bucur să fac parte din Cercul Donatorilor și sper ca împreună să putem fi alături de cât mai mulţi oameni care au nevoie de ajutor.”