„Am crescut la țară și am văzut că există foarte mult potențial acolo, dar și foarte multă nevoie de ajutor. Există două Românii total diferite- cea de la țară și cea de la oraș. Cred că șansa ca ele să se egalizeze cumva este să investim în mediul rural, să le dăm oamenilor de acolo o voce. Altfel nimeni nu îi bagă în seamă, politicienii se uită la ei numai când au nevoie de voturi, la alegeri.

De când susțin Fundația PACT, am întâlnit oameni care și-au schimbat total viitorul. Din familii de romi din care nimeni nu a mers la școală, cineva a reușit să schimbe acest lucru. E nevoie să schimbi o generație, pentru că în momentul în care rupi acest lanț transformi un cerc vicios într-unul virtuos.

Educația e subiectul meu preferat, sunt antreprenor social în educație și cred că școala este cheia succesului pentru orice individ. Fiecare înțelege succesul în felul lui, dar e important să ai cât mai puține regrete când privești în urmă. Munca este cheia către tot ce îți dorești, iar asta presupune și o educație solidă.

Prima mea donație a fost pe vremea studenţiei. Un ONG îşi propusese să găsească niște calculatoare la mâna a doua pe care companiile urmau să le caseze și să le ducă în niște școli de la țară. Mai mulți studenți la informatică urmau apoi să îi învețe pe copii diverse lucruri. Au fost între 50 și 70 de copii implicați în proiect. Erau copii care altfel nu ar fi avut nicio șansă, părinții lor reușeau cu greutate să se semneze. Cineva le-a pus în față un computer pe care nimeni nu îl mai folosea și le-a schimbat viața. Câțiva dintre ei au acum cariere impresionante și lucrează pentru giganți IT.

În toți anii de studenție, am fost voluntar la o organizație care se numește Junior Achievement. Mergeam și predam cursuri și îmi alegeam cele mai rău-famate licee, pentru că acolo vezi rezultatele cele mai mari. E important să vezi că faci ceva care contează în viața cuiva, altfel ce sens au toate lucrurile?!

Mulți oameni mi-au dat mie ceva, în special timpul lor care e neprețuit, și au făcut lucruri care mi-au schimbat viața în bine. Am înțeles că lucrurile pot evolua doar dacă iei ce ți s-a dat și, la rând tău, dai mai departe.

Atunci când faci o donație, primești ceva înapoi. Toți donatorii pe care i-am întâlnit spun că au primit înapoi de zece ori mai mult decât au dat.

Înveți lucruri despre tine și despre oamenii din jur, iar pentru mine asta e foarte important. Sunt lecții pe care le primești doar așa. Toate sunt foarte importante și nu există cărți care să te învețe aceste lucruri. Le înveți ascultând poveștile altor oameni, din ce au trăit alții și poate te ajută și pe tine să își traduci mai bine unele experiențe.

Cunoscând oameni și auzind momentele lor de introspecție pe care le împărtășesc cu tine, ajungi să ai propriile momente de introspecție. Și astfel de momente sunt foarte valoroase. Înveți că nimic nu e definitiv și că oricât de greu de schimbat pare un lucru, întotdeauna există o soluție. Atunci când vezi oameni care au trecut prin lucruri extrem de dure și au rămas în picioare, altfel te gândești la situația ta. E o lecție de umilință.

Cred că în filantropie e nevoie de doi parteneri. Pe de o parte, de oameni care să înțeleagă că gestul de a dona trebuie să fie un obicei. La fel cum ne spălăm pe dinți și citim o carte, e la fel de important pentru tine ca om să donezi, să te implici. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu pot fi niște ființe complete fără să facă asta.

Pe de altă parte, cauzele trebuie să se profesionalizeze, să își spună povestea mai bine. Ne alegem cauzele pentru care donăm pentru că o voce din interior ne spune că este cea potrivită pentru noi. Cred că lucrurile se mișcă din ambele sensuri. E foarte importantă și puterea exemplului, atunci când vezi că oamenii din jurul tău sunt implicați în ceva, vrei și tu să o faci.

Consider că dacă ne implicăm, schimbăm mai multe generații care vor veni, nu schimbăm doar traiectoria unui singur om. Eu văd și filantropia ca un antreprenor, privesc implicarea ca pe o investiție. Dacă trimiți un copil la școală, nu ai schimbat doar viața lui, ai schimbat viața unor familii și a unor generații întregi datorită acelui punct de inflexiune. Asta este cheia succesului oricărui proiect filantropic- să reușească să intervină în acel punct de inflexiune și să schimbe tot ceea ce urmează.”