Oportunitate:
Fundația PACT caută manager financiar cu experiență în sectorul neguvernamental pentru a se alătura unei echipe energice și pasionate de viitorul comunităților rurale românești. Împreună vrem să sprijinim dezvoltarea lor sustenabilă prin impulsionarea spiritului civic, solidarității, încrederii și inițiativei locale.
Cine este Fundația PACT?
Fundația PACT – Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare – este o organizație înființată în 2006 care activează în principal în sudul României, în domeniul dezvoltării comunitare. Printr-un model de autodeterminare colectivă, fundația PACT sprijină și încurajează cetățenii, liderii, grupurile comunitare, organizațiile și instituțiile locale să construiască încredere între cetățeni, să faciliteze participarea acestora la rezolvarea problemelor comunității și la luarea deciziilor, astfel încât comunitățile să își poată realiza întregul potențial. În cei 12 ani de activitate, fundația PACT a lucrat în 165 de comunități din mediul rural și urban mic, a facilitat formarea a 159 de grupuri de inițiativă locală cărora le-a oferit sprijin prin facilitare comunitară, formare și consultanță, dar și sponsorizări pentru proiecte locale în valoare totală de 2.300.000 lei.
Rolul Managerului financiar
Managerul financiar este responsabil pentru succesul administrării financiare al organizației în conformitate cu direcțiile strategice stabilite de consiliul director împreună cu echipa executivă, colaboratori, donatori și voluntari.
Principalele responsabilităţi vor fi:
- Elaborarea rapoartelor financiare ale organizației
- Minimalizarea riscurilor prin aplicare/dezvoltare instrumente financiare (proceduri, instrucțiuni, procese)
- Dezvoltarea și monitorizarea bugetelor, gestionarea procesului bugetar, analiza continuă a bugetelor, raportarea financiară și performanța versus buget în proiectele organizației
- Utilizarea metodologiilor de urmărire a activității: cash flow previzionat, centre de cost, bugete, etc
- Furnizarea de informații financiare și operaționale cheie către Directorul Executiv și către Boardul Fundației PACT
- Crearea și implementarea strategiilor financiare pe termen scurt-mediu și lung
- Organizarea activității de control financiar preventiv
- Conducerea efectivă a echipei în activitatea de planificare, gestionare şi angajamente financiare
- Menţinerea permanentă a contactului cu responsabilii operaționali din fiecare zonă
- Verificarea și revizuirea rapoartele auditorilor interni sau externi, legalitatea operațiunilor și documentele justificative
- Supravegherea și efectuarea plătilor, întocmirea actelor de inregistrare financiară a tuturor operațiunilor financiare
- Acordarea asistenței auditorului și cenzorului fundației
Profilul candidatului
Caracteristici și cerințe:
- Cunoștințe solide de contabilitate și fiscalitate
- Foarte bune abilități de organizare și planificare
- Foarte bune abilități de comunicare și negociere
- Foarte bună capacitate de sinteză a informațiilor, estimare și analiză
- Competențe ridicate de limba engleză
Alte cerințe:
- Orientare pe rezultat
- Adaptabilitate
- Abilități de management al resurselor financiare diverse
- Inteligență emoțională
- Integritate și comportament etic
- Disciplina de a respecta termenele limită și responsabilitățile asumate
Educație & experiență:
Studii superioare cu diploma de licență în domeniul economic
Experiență de minim 3 ani în implementarea de proiecte cu finanțare din fonduri nerambursabile
Aplicație
Pentru a aplica, te rugăm să ne trimiți CV-ul tău și o scrisoare de intenție la adresa office@fundatiapact.ro până la data de 26 aprilie 2019, ora 16:00, cu subiectul “Recrutare Manager financiar FUNDAȚIA PACT”.
Procesul de selecție
Procesul de selecție se va face în trei pași. În urma selecției preliminare pe baza CV-ului si a scrisorii de intenție, candidații eligibili vor participa la un interviu în urma căruia se vor alege candidații finali.
Candidații selectați vor participa la un ultim interviu cu echipa de management a Fundației PACT.
În urma fiecărei etape parcurse, candidații vor fi anunțați dacă rămân pe lista scurtă sau nu.