Pe 12 octombrie, de la ora 18.30, în mansarda Simbio, te invităm la o nouă ediție a Cercul Donatorilor PACT. Anul acesta, vom strânge fonduri pentru trei proiecte: advocacy la nivel naţional pe tema locuirii informale, un eveniment dedicat oamenilor cu iniţiativă şi organizaţiilor locale din sud şi o tabără de activism civic pentru tineri.

Advocacy la nivel național pe tema locuirii informale. Peste 60.000 de familii din România trăiesc în prezent în locuințe informale, fără titluri de proprietate sau autorizație de construcție. Din aceasta cauză, în multe cazuri, sănătatea și siguranța lor sunt în pericol. Legislația actuală nu face referire la această problemă, ceea ce reprezintă un obstacol major în obținerea de fonduri pentru soluționarea problemei. Vino la Cercul Donatorilor să afli mai multe despre locuirea informală și să susții strategia gândită de Fundația PACT, împreună cu ceilalți parteneri de proiect, ca parte din planul de advocacy pentru elaborarea unei propuneri legislative menite să dea soluții viabile.

Îmbunătățirea know-how-ului organizațiilor comunitare. Fundația PACT a lucrat în peste 150 de comunități din sudul țării cu scopul de a forma echipe de oameni care au cunoștințe și abilități pentru a produce schimbări benefice în comunitățile lor. Ne dorim să investim în continuare în aceste echipe locale și să le oferim organizațiilor comunitare formate de-a lungul timpului un spațiu comun de învățare și schimb de experiență, sub forma unui eveniment de împărtășire de bune practici, de analiză și de inovare.

Tabără de activism civic pentru tineri. Tinerii au acea „energie care schimbă locul” și sunt resursa cea mai importantă pentru grupurile de inițiativă pe care le sprijinim la nivel local. Însă, pentru a se implica, ei au nevoie de susținere, de îndrumare și de instrumente adecvate nevoilor lor. La Cercul Donatorilor din 12 octombrie, vei afla despre tabăra pentru 30 de tineri. Vrem ca tinerii să înțeleagă de ce este important să se implice în propriile comunități și să aibă mai multă încredere în ei.

Despre Cercul Donatorilor

În ultimii ani, am susținut 15 proiecte la Cercul Donatorilor. Cu cei peste 78.000 de lei strânși, oamenii cu inițiativă din satele și orașele mici din sudul țării au reușit să pornească activitatea unei brutării, să facă trei locuri de joacă pentru copii, să organizeze dezbateri și întâlniri în comunitate, să înființeze 5 întreprinderi sociale care au dus la îmbunătățirea vieții mai multor familii.

Suma de la care pornim donațiile este de 60 de lei. Poți dona pentru unul sau mai multe proiecte sau poți decide să nu donezi. De asemenea, nu trebuie să plătești donația pe loc. Dacă nu poți ajunge, dar ai vrea să donezi pentru un proiect, ne poți scrie la adresa valentin@fundatiapact.ro.