Ultima actualizare: iulie 2018
Fundația PACT respectă dreptul persoanelor la protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului European 2016/679 privind protectia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Acest document reprezintă politica privind protecția datelor cu caracter personal a Fundației PACT.
Ce date personale colectăm?
Fundația PACT își propune să reducă la minimum colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal, din respect pentru demnitatea, pentru dreptul la autonomie al persoanelor.
Cu toate acestea, prin natura activității noastre, este inevitabil să nu colectăm anumite date, cum ar fi:
- date persoane fizice: nume și prenume, email, număr de telefon, sex, vârstă, etnie, angajator, profesie/funcție; date din cartea de identitate (CNP, serie & număr, adresa completă, organul emitent, perioada de valabilitate), CV-uri, cazier judiciar, copie CI, semnatură; date bancare: IBAN, denumire bancă și sucursală;
- date persoane juridice: denumire, adresa sediul social, adresă punct de lucru, CUI, IBAN, nume reprezentant legal/administrator, logo-uri.
- IP, regiune/oraș în care este localizat dispozitivul de pe care accesați site-ul și/sau pagina de FB.
Cum colectăm datele personale?
Fundația PACT deține un site (www.fundatiapact.ro), precum și o pagină de Facebook (https://www.facebook.com/FundatiaPACT/) care au asociate conturi Google Analytics. Datele pe care le colectăm prin intermediul acestui instrument sunt IP, regiune/oraș în care este localizat dispozitivul de pe care accesați site-ul. Puteți refuza reținerea acestor date prin instalarea Google Analytics Opt-out Browser Add-on.
Mai colectăm date prin:
- Liste de participare la evenimente, traininguri, ateliere locale, conferințe, etc;
- Google forms, formulare decont transport, acorduri semnate de părinți pentru participarea copiilor lor la diferite activități din proiecte, formulare de aplicație, acorduri de parteneriat, rapoarte de activitate;
- Contracte de sponsorizare/finanțare/angajare;
- Contracte individuale de muncă;
- Platforme on-line (ex: Mobilpay, Galantom, etc.)
- Formulare de redirecționare a 2% din impozitul pe venit (formular 230; formular 200), angajamente de donație
Cum utilizăm datele personale colectate?
Datele colectate sunt folosite exclusiv în scopul îndeplinirii misiunii Fundației PACT și desfășurării proiectelor și activităților ce contribuie la atingerea acestei misiuni.
Cu titlu de exemplu, datele pot fi folosite:
- în relația cu finanțatori publici sau privați, în vederea demonstrării atingerilor indicatorilor și rezultatelor asumate în cadrul unui proiect;
- în scopul comunicării activităților organizației, de tipul: invitație la un eveniment, invitație la semnarea unei petiții, scrisori deschise, apel la donații, campanii de advocacy;
- în scopul realizării de recomandări personalizate către instituțiile publice, adaptate nevoilor beneficiarilor noștri;
- în scopul invitării la participare în cadrul cercetărilor pe teme de interes public.
Cine are acces la datele personale?
Datele personale pot fi accesate de:
- Angajații, colaboratorii sau voluntarii organizației, al căror contract prevede dreptul de colectare și prelucrare a datelor cu caracter personal în numele organizației, exclusiv pe durata contractuală și în scopul definit de această politică.
- Partenerii în implementarea proiectelor, cu care organizația a încheiat un acord care se supune legilor și reglementărilor din România și din Uniunea Europeană, dacă îndeplinirea unei activități este condiționată de accesul partenerului la datele personale colectate, exclusiv pe durata implementării proiectelor.
- Finanțatorii publici sau privați, sponsorii, doar în situația în care clauzele contractuale ale finanțatorului/sponsorului prevăd această obligație.
Cât timp sunt prelucrate datele personale?
Datele sunt folosite până la sfârșitul proiectului pentru care au fost colectate și pe o perioadă de până la maximum 5 ani după finalizarea acestuia, dacă cerințele contractuale ale unui finanțator/sponsor nu specifică altfel.
Care sunt drepturile tale:
- Dreptul de a fi informat despre tot ce se întâmplă cu datele sale personale, de a ști la ce sunt folosite, de a le accesa, de a le modifica și de a revoca consimțământul;
- Dreptul de a restricționa prelucrarea datelor
- Dreptul la rectificarea datelor dacă acestea se modifică sau conțin erori;
- Dreptul de a fi uitat, prin ștergerea datelor;
Datele personale sunt colectate și prelucrate cu acordul explicit al persoanei. Refuzul furnizării datelor cu caracter personal, solicitarea prelucrării restricționate sau de șteregere a datelor personale atrage după sine imposibilitatea accesului sau acces limitat la o anumită activitate a Fundației PACT, în funcție de specificul acesteia.
Solicitările pentru exercitarea drepturilor de mai sus se transmit pe adresa office@fundatiapact.ro. Durata de soluționare a solicitărilor va fi de cel mult 30 de zile.
De asemenea, fiecare persoană are dreptul de a depune o reclamație cu privire la operatorul de date. Reclamația se transmite Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Securitatea datelor personale
Datele sunt stocate în format fizic și/sau electronic, în funcție de modul în care au fost colectate. Accesul la date este securizat și este permis doar persoanelor menționate în acest document.
Responsabilitatea terților pentru securitatea și prelucrarea datelor personale
- Fundația PACT depune toate eforturile necesare transmiterii în siguranță a datelor către terți menționați în prezentul document, însă nu își asumă responsabilitatea pentru modalitatea de prelucrare și securizare a datelor de către aceștia.
- În situațiile în care prin canalele noastre de comunicare facem trimiteri la alte adrese web decât cele care aparțin Fundației PACT sau la evenimente organizate de alți operatori de date cu caracter personal sau împuterniciți ai acestora, nu ne asumăm responsabilitatea pentru modalitatea de colectare, prelucrare sau securizare a datelor cu caracter personal de către aceștia.
Modificări ale politicii
Fundația PACT își rezervă dreptul de a modifica acest document, în sensul îmbunătățirii practicilor de protecție a datelor cu caracter personal. Modificările nu se vor aplica datelor deja colectate, decât în cazul obținerii în prealabil a consimțământului celor care le-au furnizat. Data la care au fost făcute ultimele modificări va fi publicată la începutul documentului.
Informații suplimentare
Pentru informații suplimentare despre politica privind protecția datelor cu caracter personal a Fundației PACT, ne puteți contacta la adresa office@fundatiapact.ro.