În anul 2010, oamenii din Vizureşti, Dâmbovița, un sat aflat la aproximativ 30 de kilometri de București, îşi doreau să aibă un loc unde să facă activităţi pentru copii. Trei ani mai târziu, visul lor a devenit realitate şi, cu ajutorul Fundaţiei PACT, Habitat for Humanity România şi al voluntarilor români şi străini, au reuşit să ridice o casă de cultură.

Au organizat apoi un after-school şi alte activităţi dedicate copiilor şi mamelor din sat. Timp de 10 luni, 20 de copii din familii dezorganizate au primit o masă caldă, şi-au făcut temele şi au învăţat să confecţioneze diferite ornamente. În prezent, ei se adună aici o dată pe lună pentru un club de lectură.

La sfârșitul lunii martie, l-au primit în căsuța lor de pe deal pe prințul Charles, aflat în vizită oficială în România. I-au povestit despre proiectele lor, iar copiii i-au arătat cum se fac ornamentele din pănuși de porumb.

Pentru a-şi continua proiectele dedicate copiilor, oamenii din Vizurești au nevoie de un puţ de mare adâncime care să le asigure apă potabilă la Căsuța de Cultură și de o fosă septică. Ne-am propus ca până la sfârşitul anului să strângem 25.000 de lei.

Poți susține proiectul cu o donație aici: http://bit.ly/2rXOW95 cu mențiunea „campanie pentru Vizurești” sau îi poți scrie colegului nostru, Valentin, la adresa: valentin@fundatiapact.ro.

Un mesaj de la Magdalena Diaconu, membru în grupul de inițiativă din Vizurești: