“Sunt un donator transformat din lucrător. Nu fac donații foarte mari, dar vreau să știu că donația mea contează, că bănuții mei chiar ajută.

Donez pentru programe pe educație și dezvoltare comunitară, dar numai acolo unde cunosc oamenii și știu că pun foarte mult suflet și pasiune în ceea ce fac. Am fost tot timpul conectată la temele acestea. Am și lucrat în cele două domenii, cunosc oamenii și cauzele și, din momentul în care nu am mai putut fi acolo, am încercat să ajut financiar.

Dăruiesc cu mare încredere și de fiecare dată când mi se cere. Dacă mi s-ar cere mai des, probabil aș da mai mult, nu cred că aș putea refuza.

Cu dezvoltarea comunitară am intrat prima dată în contact la sfârșitul facultății. Lucram ca economist într-o fabrică din București și am găsit un anunț într-un ziar despre o fundație care pregătea și angaja facilitatori comunitari. Anunțul spunea că facilitatorii vor lucra în județele Alba, Botoșani și Tulcea. Și când am văzut Alba, am zis Asta e!, s-a făcut imediat legătura cu copilăria mea! Eu am crescut în Sebeș, la bunicii din partea mamei, și îmi simt rădăcinile acolo. Am stat acolo de când m-am născut până când am început să merg la școală și a fost o perioadă foarte fericită. Cochetam demult cu ideea ca după facultate să merg să mă angajez la Sebeș.

Îmi amintesc că la interviu m-au întrebat ce cred eu că trebuie să facă un facilitator comunitar. Am făcut ochi mari și am zis că nu știu, presupun că o să învăț acolo ce trebuie să fac, dar că, oricum, eu vreau să îi ajut pe oameni. Orice aș face, să îi ajut. Și așa am învățat eu termenul de facilitator comunitar.

Îmi plăcea foarte mult senzația pe care o aveam în contact cu oamenii de la țară. Cred că îmi plăcea și inocența mediului rural de acum 15 ani, care întâlnea inocența mea de pe vremea când credeam că pot să mut munții din loc și încrederea pe care o aveam în procesul care mi se pusese în mână- acela de a da putere oamenilor. E o mare diferență între oamenii din orașe și cei de la țară, țăranul autentic, care își știe valorile și ograda, dar e neputincios, nu crede că poate schimba ceva. Trebuie să credem că merităm o soartă mai bună, că merită să ne luptăm pentru asta. Nu trebuie să ne lăsăm așa, că asta e, ne-am născut săraci, așa murim!

În urmă cu câțiva ani, am avut ocazia să emigrez. Primisem o bursă pe dezvoltare comunitară și aș fi putut rămâne în Canada. Din mai multe motive, nu am mai făcut acest pas. M-am întrebat atunci: de ce aș merge eu să fac dezvoltare comunitară pentru oamenii aceia care nu sunt ai mei, când acasă, în România, avem atâta treabă de făcut!

Prima donație

Prima mea donație a fost la un eveniment de strângere de fonduri printr-o licitație. M-am implicat atunci și ca donator, și ca organizator. Mama mea era învățătoare la o școală cu clase primare într-un cătun izolat din Alba. Erau numai șapte copii și școala era de fapt o casă a unui localnic. Ca să ajungi în cătun, trebuia să mergi o oră și jumătate pe jos de unde te lăsa autobuzul. Am transformat izolarea și îndârjirea acelor oameni de a avea școala lor într-un pachet de vacanță “exotică” în România, pachet care a fost licitat la acel eveniment de strângere de fonduri. Am avut succes și așa a început povestea mea de donator.

Fundația PACT îmi este o organizație de suflet, sunt și membru fondator și de multe ori mă gândesc că nu fac destul. Am încredere că fiecare leu pe care îl dau este bine folosit. Și asta îmi dă încredere că este o organizație pe care o să o susțin mereu. Probabil o să ies la pensie donând la PACT.

Când organizațiile pe care le susțin au campanii, încerc să povestesc ce se întâmplă și să mai aduc un prieten. Mă gândesc că și alții ar fi bucuroși să contribuie. A început să doneze și mama prin programul de debit direct, câte 15 lei pe lună. Și acum s-au gândit acasă și mi-au zis că ar vrea să doneze și tata! E molipsitoare starea asta.

Și eu la rândul meu am făcut strângere de fonduri. Nu m-am simțit stânjenită să cer bani. Știi de la început că există două variante- fie omului din fața ta îi place și este de acord să contribuie, fie nu rezonează cu acea cauză pe care i-o prezinți. Fiecare cauză e importantă pentru cineva și este bine să fie așa. Nu cred că există oameni care nu sunt mișcați de ceva, fiecare are un punct sensibil, dar poate nu e acela în care crezi tu. Eu cred că oamenii sunt buni.”