Proiectul zefiR – Împreună pentru puterea de acțiune a fost demarat în mai 2013 pentru a sprijini incluziunea socială a romilor și a altor grupuri dezavantajate din 12 comunităti din județele Dolj, Gorj și Olt.
Din mai 2016, în cadrul zefiR a fost demarată o nouă componentă de dezvoltare economică, ce își propune să sprijine cel puțin 28 de antreprenori din cele trei județe pentru a demara noi afaceri/ activități generatoare de venit sau dezvoltarea celor deja existente.
Componenta de dezvoltare economică este implementată de Fundația Terre des hommes (coordonare consorțiu și sprijin activități generatoare de venit individuale), Fundația PACT (sprijin pentru afaceri asociative) și Fundația NESsT România (educație antreprenorială și sprijin pentru afaceri).
Cele trei organizații oferă:
- Cursuri pentru realizarea unui plan de afacere, promovare şi vânzare de produse, gestionarea fondurilor;
- Finanțări cu valori cuprinse între 2.000 și 15.000 franci elvețieni, în funcție de tipul afacerii și impactul pe care afacerea l-ar putea avea pentru dezvoltarea locală (de exemplu: crearea de noi locuri de muncă pentru persoane de etnie romă și din alte grupuri defavorizate);
- Consultanţă şi mentorat pe toată durata proiectului (de la cum să-ţi înregistrezi o firma la cum să-ţi promovezi şi să-ţi vinzi mai bine produsele);
- Facilitare pentru acei întreprinzători care doresc să lucreze împreună pentru a-şi face o afacere asociativă (de exemplu: asociaţie de producători, cooperative etc) astfel încât să poată folosi în comun aceleaşi resurse (de exemplu utilaje agricole) sau să-şi vândă împreună producţia.
În cadrul acestei componente, Fundația PACT a sprijinit 12 mici antreprenori din Olt, Dolj și Gorj cu finanțări în valoare totală de 61.000 de euro.
Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.